Still alive .

Îşi trecu mâna prin părul şaten spre brunet, apoi privii pe geam. O grămadă de gânduri îi treceau prin cap, însă nu ştia sigur care e motivul. Se sprijinii cu umărul de perete, ochii săi analizând grădina exterioară. Deobicei, trandafirii aceia roşii îl atrăgeau şi mai mult, îl calmau. Însă acum nu era chiar la fel.

Ţinându-şi rochia cu o singură mână privi în jur încercând să-şi dea seama de ce venise acolo. Oftă scurt, aşezându-şi părul şi urcă scările reşedinţei, bătând în cele din urmă la uşă. Mda, era clar nebună. Cel puţin nu vedea rostul venirii ei la Sebastian. Murmură ceva nemulţumită, lăsându-şi rochia să cadă uşor în jos.

Îşi mai trecu o dată mâna prin păr apoi îşi deschise nasturii de la cămaşă. Îşi întoarse capul spre uşă. Vizitatori. Oribil. Mormăi ceva ce semăna cu o înjurătură apoi păşi până la intrarea în cameră. Atinse clanţa rece, în formă de un cap de leu, apoi deschise uşa. În faţa lui stătea aceeaşi domnişoară cu care va trebui să se căsătorească. Zâmbii, un pic uimit de preenţa ei acolo.
- Prinţesă. zise brunetul, încercând să-şi aducă aminte câte ceva despre ea. Ce doreşti? continuă.

Îl privi calmă. Bună întrebare. Ce dorea? Nici ea nu ştia de ce naiba venise acolo. Oftă scurt, apoi dădu din umeri.
Crede-mă că nici eu nu ştiu, spuse şi privi câteva clipe în jur.

Nu ştia. Zâmbetul i se transformă într-un rânjet apoi deschise uşile mai larg.
- Intră, te rog. îi spuse încet, apoi merse spre canapelele aranjate în cerc.

Clipi de câteva ori şi îşi prinse rochia cu ambele mâini. Începea să deteste aceste veşminte şi mai ales titlul cu care i se adresau toţi. Intră în urma lui, privind câteva clipe în jurul ei. Se uită mai apoi la el, analizându-l.

Era murdar în cameră. Toate lucrurile erau vraişte. Asta datorită faptului că el nu vroia ca cineva să-i intre în cameră. Dădu la o parte nişte sticle goale şi pahare cu picior înalt. Îi făcu semn fetei să se aşeze, şi se îndreptă spre geam. Îl deschise larg.

Se aşeză jos, netezindu-şi rochia crem. Îl privi calmă.
Nici nu zici că este camera unui prinţ, spuse, vocea ei răsunând în cameră.

- Nu sunt eu vinovat că nu vreau statutu' ăsta. mormăi el, auzindu-i afirmaţia. Se trânti pe o canapea, priviind-o pe fată.

Şi totuşi, spuse calmă, privindu-l în ochi. Îşi trecu mâna prin păr, aşezându-l pe umerii goi. Îşi îndreptă privirea spre fereastră.

- Vrei ceva de băut, Alais? o întrebă, apoi rânji. Se ridică de pe canapeaua comodă şi merse spre un suport de vinuri, de unde luă unul.

Nu mulţumesc, My Lord, spuse, şi îşi întoarse privirea spre el. Clipi de câteva ori, apoi privi din nou fereastra.

- 'My Lord'? făcu el şi începu să râdă. Dacă, totuşi, amândoi suntem obligaţi să ne căsătorim, zi-mi simplu pe nume. Sebastian. continuă el, argumentându-şi râsul.

Cine a spus că am acceptat? întrebă oarecum amuzată de replica bărbatului. Uite ce e, chiar dacă tata asta vrea, nu înseamnă că îi împărtăşesc dorinţa, adăugă şi se ridică.

- Nu, ştiu că nu ai acceptat, dar fără mine, regatul tău nu prea o să mai existe. îi zise, ochii săi aproape negrii analizând-o. Crezi că eu vreau să mă căsătoresc? puse o întrebare retorică, accentuând ultimul cuvânt.

My Lord, vă flataţi singur. Nu sunteţi singurul prinţ de pe aici, spuse, adresarea ei devenind din nou formală. Şi credeţi-mă, cu cineva care este atât de mândru de el, nu m-aş căsători nici moartă, adăugă apoi ieşi din camera tânărului.

Privii uşa ce tocmai se trânti în urma fetei şi râse. Se flata singur? Chiar dacă mai erau şi alţi prinţi pe aici, ce conta? Nici unul nu vroia să conducă acea ţărişoară. Râse, apoi îşi închise cămaşa şi ieşi din cameră.

Ieşi afară din reşedinţa tânărului, apoi urcă în trăsura ce o aştepta la poartă.
Să mergem, spuse cu răceală, iar birjarul aprobă.

Ajunse afară, chiar când caii porniră la trap. Rânji, şi porni încet spre grajduri. Încercase să nu fie nesimţit cu ea, însă fata asta vroia. Încălecă primul cal pe care îl vău şi porni la galop.

Ajunse rapid la reşedinţa ei. Coborâ din trăsură, privind în jur. Oftă scurt. La dracu cu toate astea. De ce trebuia să fie singurul copil din familie? Sau de ce verii ei nu puteau conduce? Intră în casă şi tresări scurt atunci când îşi văzu tatăl.

Ajunse la câteva momente după trăsura fetei. Îi dădu unui servitor calul iar el intră în grădină. Bătu o dată la uşă.

Bernard, mergi şi deschide, spuse fata privindu-l pe băiat. Acesta aprobă, ieşind din cameră. Papa, s-a întâmplat ceva? întrebă zâmbind cald. De când mama tinerei murise devenise mai apropietă de tatăl ei.

Pur şi simplu dădea din picior, nerăbdător să i se răspundă. Îşi aranjă părul încă o dată, când uşa se deschise fără nici un sunet. Bărbatul din faţa lui îl privea uimit, însă lui nu-i păsa. Şatenul îi spuse să nu-i anunţe prezenţa, apoi păşi pe lângă el.
Ajunse în camera principală şi îl văzu pe tatăl " viitoarei lui şotii " şi pe fată. Rânji.

Se întoarse spre uşă, când Bernard îi anunţă venirea lui Sebastian. Înghiţi în sec, apoi îşi privi tatăl.
Eu merg să mă schimb, spuse zâmbind dulce, apoi se îndreptă spre scări.

Pleca. Şatenul rânji şi o salută, apoi se întoarse spre tatăl ei. Se aşezară amândoi pe câte un fotoliu, iar în scurt timp au fost serviţi cu un pahar de vin roşu.