Find me in Wonderland.

Mâinile lui îi căzură pe talia ei. Limba lui o găsi pe a sa, şi începură un joc lent, de 'recunoaştere'.

Începu să se joace cu limba lui, simţindu-i căldura trupului. Îşi puse mâinile pe spatele lui, trasând linii cu degetele.

Era aşa de caldă pe lângă el.. O întoarse uşor pe o parte, desfăcându-i corsetul rapid. I-l aruncă prin cameră, apoi zâmbii. Avea nişte forme frumoase, ascunse de corset.

Tresări şi îl privi împingându-l uşor de pe ea.
My Lord, ar fi bine să nu ne grăbim, spuse, acoperindu-şi trupul.

- Să nu ne grăbim? repetă şi el, apropiindu-se din nou de ea. Eşti încă virgină, nu-i aşa? o întrebă, priviind-o în ochi. Şi nu te ferii, o să ne căsătorim.

Nu este vorba de asta, spuse roşind brusc. Dar ar fi bine să aşteptăm până după nuntă, adăugă şi se ridică în picioare.

O trase din nou sub el. Se încruntă. Fetele pudice şi care respectau regulile nu-i plăceau prea mult.
- Mai e până atunci. îi spuse apoi se încruntă.

Două săptămâni, spuse serioasă şi îl împinse din nou. Oftă uşor, privind fereastra şi îşi luă corsetul pe ea.

Se ridică în picioare şi ieşi din cameră, nervos. Trânti uşa în urma lui şi merse spre Salonul Principal, unde îi spuse unei servitoare să aducă ceva cu alcool. Se aşeză pe o canapea.

Privi în urma lui, tresărind când acesta trânti uşa. Îşi acoperi chipul cu palmele, sprijinindu-se de un perete. Oftă, apoi se aşeză în faţa pianului, începând să cânte.

Învârtea paharul pe degete, priviind în gol lichidul roşiatic. Gustă din acesta, apoi se ridică. Merse spre Sala Tronului. Intră şi trânti uşile în urma lui. Cei doi bărbaţi ce stăteau pe tron îl priviră ciudat, însă tatăl şatenului ştia deja de ce era nervos Sebastian.
- Te grăbeşti. Dragoste cu sila nu se face. îi zise bărbatul, când tânărul se aşeză pe tronul său.
- Nu, desigur că nu. Doar aşa ne învăţaţi. spuse ironic băiatul, iar tatăl acestuia se încruntă.

Se ridică şi îşi acoperi umerii cu pelerina neagră ce stătea pe un scaun. Ieşi din cameră, coborând încet scările şi intră în bucătărie. Servitorii rămaşi acolo făcură o mică plecăciune, iar o femeie între două vârste o întrebă dacă doreşte ceva.
Nu, mulţumesc. Voi ieşi afară, spuse, apoi merse spre uşă, ieşind din încăpere. aerul rece al nopţii îi izbi trupul, făcând-o să tremure, dar nu băgă în seamă. Începu să se plimbe, privind absentă cerul.

- Urăsc când sunt respins. mormăi şatenul. Singura dată când i se mai întâmplase asta fusese în urmă cu 2 ani. Cea care nu-l dorea era o damă de companie. Atunci se enervase iar fata fu exilată în Franţa. Începu să dea din picior, nervos.

Intră în grajduri şi privi caii. Zâmbi cald, mergând spre boxa unde se afla calul ei. Deschise boxa, şi îşi scoase calul, înşeindu-l. Încălecă, apoi ieşi din grajd.

Un cavaler intră în Sala Tronului, grăbit. Se apropie de locul unde stătea Sebastian. Îl informă că Alais tocmai îşi scoase calul din boxă şi porni în galop. Şatenul se încruntă şi îi porunci cavalerului să o urmeze

Vroia să fie singură pentru câtva timp. Ieşi din zona reşedinţei lui Sebastian şi intră în pădure, pierzându-se printre copaci. Se îndrepta spre locul unde mama ei era înmormântată. Acolo îşi găsea de cele mai multe ori liniştea.

Şatenul îl privii pe tatăl fetei, şi pufni scurt. De ce trebuia el să se căsătorească? Erau atâţia prinţi pe acolo.

Voi merge eu după ea, iar apoi ne vom întoarce la reşedinţa noastră, spuse tatăl ei şi se ridică. Dacă va dori vom veni mâine, adăugă, apoi se îndreptă spre uşă.

- Aş dorii, defapt, să vorbesc ceva în seara asta cu ea, dacă se poate. îi zise şatenul şi se ridică. Dacă doriţi, am să vin la reşedinţa dumneavostră.

Ar fi mai bine să o laşă în pace pentru o perioadă. Dacă va vrea să vorbiţi, te va căuta. Un lucru îşi spun, gândeşte-te bine dacă vrei să te căsătoreşti cu ea, spuse iar apoi ieşi.

Pufni şi îl privii pe tatăl lui nervos. După ce că Sebastian se sacrifica pentru ţara tatălui lui Alais, acum nici nu mai putea să vorbească cu ea. Îşi trecu mâna prin păr, iritat.

Descălecă şi privi în jur. Era atât de linişte şi întuneric. Oftă, privind cerul. Se apropie de piatra funerară pe care era gravat numele mamei ei şi zâmbi şters. Se aşeză pe pământul rece, nepăsându-i că s-ar putea murdării. Simţii câţiva stropi reci de pielea ei, iar apoi ploaia începu mai tare.

Se ridică şi ieşi din cameră, mergând spre boxe. Încălecă primul cal şi o luă în galop spre locul unde îi indică un cavaler.

Privi câteva clipe cerul, părul lipindu-i-se de chip şi de spate, apoi ochii ei analizară mormântul. Atinse cu vârfurile degetelor locul unde meşterul pietrar gravase numele femeii şi o lacrimă îi căzu pe obraz.

Ajunse mult mai repede lângă acel lac decât ar fi crezut. O zări uşor pe fată, rochia ei atrăgându-i atenţia. Descălecă şi se apropie uşor de ea. Plângea. Oftă.