An eternity of sorrow .

Stătea în faţa altarului, priviind uşor sfidător în jur. Da. Azi se căsătorea. Nu credea vreodată că v-a face aşa ceva, însă uite că se adevereşte. Îşi aranjă din nou costumul şi o observă. Purta o rochie lungă, albă, destul de simplă, iar pe cap un voal micuţ şi finuţ. Purta perlele pe care mama lui i le dăruise. Mergea la braţ cu tatăl ei. Zâmbi, fără un motiv anume. Când Alais ajunse lângă el, Sebastia o luă de mână, priviind rapid în ochi. Preotul le atrase atenţia.

Păşi încet în încăperea ce acum i se părea uriaşă şi trase aer în piept. Avea emoţii şi se gândea că dacă tatăl ei nu ar fost lângă ea, nu ar fi putut merge. Îl văzu, aşteptând în faţa altarului, dar nu schiţă niciun gest, pentru simplu fapt că nu ştia ce poate zice sau face. Ajunse lângă el şi acesta o luă de mână. Îl privi în ochi şi se întparse spre proet când acesta le atrăsese atenţia.

Vocea preotului răsună cu putere în sala mare, plină de oameni. Iar lui Sebastian i se părea că doreşte să scoale şi morţii din mormântul lor doar pentru a fii de faţă la nunta celor doi. Şateul aruncă o privire spre Alais.
- Sebasian Szgard Danthem, prinţ al Rusiei, o iei în căsătorie pe Alais Pelletier-DuMas, prinţesă de Marseille? glăsui din nou barbatul cu robă neagră, iar şatenul răspunse fără să gândească. Da. Altfel n-ar fi fost acolo.

Tresări când îi auzi vocea preotului şi îl privi, înghiţind în sec. Ascultă atentă, parcă uitând că în spatele ei erau atâţăa oameni. Când preotul o întrebă, aprobă scurt din cap, apoi răspunse.

Se întoarse spre ea când preotul îl îndemnă s-o sărute. O trase uşor pe blondă mai aproape, punându-şi mâna pe talia ei şi o sărută apăsat.

Îşi puse mâinile pe umării lui şi îi răspunse la sărut, privindu-l calmă. Îşi închise mai apoi ochii.

Toată camera fu inundată de aplauze şi strigăte de bucurie. Şatenul se desprinse de fată şi zâmbii. O lua de mână, întorcându-se spre ieşiră şi plecară.